duminică, 25 iunie 2017

Distractie la Cupa Izvoarelor 2017!!!



In fiecare an mergem la Vâlcea la Cupa Izvoarelor.Este aproape o tradiție să începem vara cu această experiență.De fiecare dată ne întâlnim aici cu prieteni vechi,ne facem alții noi cu care ne vom reîntâlni apoi la campurile naționale.Au fost zile frumoase,cu activități diverse,cu bucurii,cu distracție și voie.Au fost19 grupuri participante şi  440 de cercetaşi, lideri adulţi şi voluntari care au petrecut împreună patru zile de neuitat la poalele Builei.A fost minunat !
Vom  avea o vară frumoasă!GATA ORICÂND!






























duminică, 11 iunie 2017

Vizită la Stația Meteo Brăila,10 iunie 2017

Stația Meteo Brăila se află în cadrul Stațiunii de Cercetări Agricole Brăila,pe șos.Vizirului .De ceva timp ne propusesem să vedem care este munca meteorologilor ,cum reușesc ei să stabilească cum va fi vremea.Am aflat că una dintre marile personalităţi date de Brăila domeniului ştiinţific este Ştefan Hepites, cel care a înfiinţat, chiar în oraşul natal, prima staţie meteorologică din România. Acesta a fost fiul unui alt brăilean ilustru, Constantin Hepites, cel care a dat ţării noastre primul tratat ştiinţific din domeniul farmaciei.

În 1878, Ștefan Hepites împreună cu soţia sa, a înfiinţat la Brăila o mică staţie meteorologică, pentru ca mai apoi să instaleze 11 astfel de obiective de-a lungul Dunării, menite să avertizeze din timp asupra riscului de inundaţii. De atunci lucrurile au evoluat....

Astăzi,la Brăila lucrează 4 meteorologi.Ei asigură continuitatea activității,inregistrând și transmițând din oră în oră informațiile despre nori,vânt,precipitații,temperatura aerului,temperatura solului,presiunea atmosferică etc.Aceste date sunt centralizate la nivelul țării și în final ajung la noi,sub forma știrilor despre vreme pe care le vedem zilnic la televizor.

A fost o experiență frumoasă,mulțumim gazdelor pentru informațiile oferite.
















marți, 6 iunie 2017

"Bucurie in mișcare" la Galați

Dar din dar se face Rai - cea mai potrivită expresie pentru acest sfârșit de săptămână . 
Am plecat spre Galati de sâmbată dimineață pentru că am fost solicitați ca voluntari la festivalul "Bucurie in mișcare". Mult de muncă - ateliere de dimineață până seara si sâmbătă si duminică, multe emoții pentru că temerarii noștri sunt incă mici (clasa a V-a si a VI-a) si exploratorii tot așa (clasa a IX a). Am sponsorizat si un premiu pentru concursul de muzică desfășurat pe perioada festivalului. Cam asta este ce am dăruit, ce am primit este inzecit. Prieteni multi, admiratie sinceră pentru cercetasii noștri (uite ei sunt cercetasii!!! - s-a auzit mereu prin tot parcul sâmbătă si dumnică), pizza caldă si delicioasă, multumire in ochii părintilor care si-au vazut copiii incântați de atelierele noastre. Am avut timp si pentru o mică plimbare prin oras, nu puteam rata Grădina botanică si ne-am stabilit si următorul loc de cercetat .
Ca lider adult vă spun că nimic nu este greu atunci când un copil care vine dintr-o astfel de deplasare spune: "Un singur lucru nu-mi place in camp - momentul când mă intorc acasă"


Multumim doamnă Daniela Ioan!!!
Gata oricând!